LIGA 3 ROMANIA

Muncitorul Resita

Denumire: Clubul Sportiv Muncitorul Resita

Anul infiintarii: 1911

Culorile clubului: negru-rosu (1911-2002) portocaliu-verde(din 2002)

Stadion: Muncitorul

Capacitate stadion: 500 locuri

Adresa clubului:

Denumiri anterioare:
1921-1917 echipa de fotbal a activat în Campionatul Ungariei de Sud şi a purtat diferite denumire apropiate de cea din prezent
1919 - Club Sportiv al Muncitorilor din România;
1921 - Societatea Sportivă a Muncitorilor din România,
1946 - Locomotiva Reşiţa
1949 - Progresul Reşiţa, Flamura Resita
1950 - Asociaţia Sportivă Muncitorul Reşiţa,
1988 - Asociţia Sportivă Muncitorul Ştiinţa Reşiţa,
1990 - AS Muncitorul Reşiţa,
2002 - Club Sportiv Muncitorul Reşiţa
Website : -

Istorie

      În anul 1911, luna iulie, salariaţii şi sindicaliştii uzinelor StEG (K&K privillegierte ostereichische Staats Eisenbahn Gesseltschaft - Societatea privilegiată imperială şi regală a căilor ferate de stat - viitorul UDR - şi mai apoi Combinat Metalurgic Reşiţa) înfiinţează probabil primul club polisportiv din zona Caraş-Severinului, sub denumirea de Reschitzarer Arbeiter Klub - în traducere libera: Clubul Reşiţean al Muncitorilor.
Preşedintele clubului fiind Kormoczy Victor. La înfiinţare clubul a avut mai multe secţii: fotbal, box, popice, atletism şi schi. Echipa de fotbal activează în campionatul Ungariei de sud, echivalentul ligii a III-a de astăzi.
Primul teren de fotbal a fost în zona denumită "Principele Carol", unde astăzi sunt casele din colonia Oltului. Această bază sportivă va fi dezafectată din dispoziţia societăţii, pentru a permite construire de locuinţe pentru salariaţi.
     După 1918, clubul îşi schimbă denumirea în Clubul Sportiv al Muncitorilor, activitatea sportivă, datorită vremurilor, desfăşurându-se doar local, şi relativ sporadic.
     În anul 1922, odată cu apariţia Legii societăţilor nonprofit, clubul se reorganizează, devenind unul din cele mai puternice cluburi sportive muncitoreşti din Banat. Odată cu reorganizarea clubului se schimbă şi denumirea. Noua denumire fiind Societatea Sportivă a Muncitorilor Reşiţa. Preşedintele clubului fiind Bernau Vasile, secretar general Klein Carol, membrii în conducerea clubului fiind Keiser Francisc, Rost Eduard şi Rausch Hermann.
    În anul 1925 S.S.M. Reşiţa fuzionează cu un alt club muncitoresc: Internationale Sport-Sektion înfiinţat în anul 1922. În urma fuziunii clubul îşi păstrează neschimbată denumirea, preşedinte devenind Rausch Hermann, iar secretar general al clubului fiind ales Hromadka Georg. S.S.M. Reşiţa avea baze sportive bine dotate: Baza sportivă unde astăzi este Universitatea Eftimie Murgu, Cabana Muncitorul pe Semenic (astăzi este în administrarea "Prietenilor Munţilor"), ştrandul Turistic (astăzi în proprietatea firmei Consproiect) săli de gimnastică, lupte, tenis de masă şi şah.
    În anul 1926, la propunerea de a fuziona cu S.S.U.D.R. (anul de constituire al viitorului CSMR), S.S.M. Reşiţa refuză propunerea, continuându-şi activitatea sportivă. Deşi clubul a refuzat fuziunea cu S.S.U.D.R., conducerea clubului a fost de acord ca cei mai buni fotbalişti să treacă la S.S.U.D.R.
     Echipa de fotbal a clubului promovează în anul 1936 în divizia C, iar în anul 1939 promovează în divizia B unde în ediţiile de campionat 1939/1940 şi 1940/1941 ocupa locul II. În perioada 1942-1945 activează în campionatul de război al României organizat sub diverse denumiri - "Cupa Eroilor", "Cupa Basarabiei" etc., alături de S.S.U.D.R., Ripensia Timişoara, Chinezul Timişoara, Vulturii Lugoj, etc.
    În perioada 1946-1948, echipa de fotbal a clubului activează în divizia B sub denumirea de Locomotiva Reşiţa. În anul 1948 cei mai valoroşi fotbalişti trec la Otelul Reşiţa (fost S.S. U.D.R.).
    Evenimentele din 1948 (naţionalizarea U.D.R.) cât şi faptul că, în perioada premergătoare, conducerea acestuia refuză să se pună la dispoziţia autorităţilor comuniste pentru propagandă, duce la interzicerea clubului, mulţi din conducătorii clubului fac închisoare politică, printre ei aflându-se şi secretarul general al clubului, Cetăţeanul de Onoare post mortem Georg Hromadka. Baze sportive (arena de fotbal, cabana Muncitorul şi ştrandul Turistic) sunt confiscate şi trecute în proprietatea I.C. Reşiţa (viitoarea societate Prescom/Aquacaras). Deşi interzis de către autorităţile comuniste, clubul nu va dispărea de pe scena sportivă. În acelaşi ani - 1948 - din cadrul U.D.R.-ului Direcţia Exploatărilor se desprinde sectorul EDILE care împreună cu celelalte Servicii Publice Comunale se constituie în Întreprinderea Comunală Reşiţa (I.C.R.). Muncitorii din nou înfiinţata Întreprindere Comunală Reşiţa, mulţi membrii ai S.S.M. Reşiţa, reuşesc practic să reînfiinţeze clubul sub denumirea de I.C. Reşiţa. Noua structură este recunoscută prin Ordinul nr. 5/1949 emis de către O.S.P. (Organizaţia Sportului Popular). În perioada 1949-1950 clubul îşi va schimba de două ori denumirea: "Flamura" şi mai apoi "Progresul".
    În anul 1950 se reuşeşte revenirea într-un fel la vechea denumire Asociaţia Sportivă Muncitorul Reşiţa, denumire păstrată până în anul 1981 când în urma fuziunii cu Ştiinţa Reşiţa, denumirea clubului va fi de Muncitorul Ştiinţa Reşiţa.
    În anul 1990 în baza Autorizaţiei nr. 2551/10.08.1990 emisă de către Prefectul ec. Liviu Spătaru, clubul dobândeşte personalitate juridică şi va activa în continuare sub denumirea de A.S. Muncitorul Reşiţa.
    În anul 2005, A.S. Muncitorul în baza Certificatului de Identitate Sportiva CS/A2/00046/2005 devine Clubul Sportiv Muncitorul.
     După evenimentele din 1948, clubul nu a mai atins niciodată dimensiunile avute în perioada interbelică, acest fapt datorându-se şi faptului că activitatea sportivă a clubului a fost susţinută doar de către salariaţii din gospodăria comunală.
     Deşi în anul 1948 autorităţile comuniste au interzis clubul, în anul 1981 într-o carte dedicată judeţului Caraş-Severin, aparatul de propagandă comunistă se laudă că în anul 1922 a înfiinţat Societatea Sportivă a Muncitorilor unul din cele mai mari şi puternice cluburi muncitoreşti din Banat. O minciuna tipic comunistă, în fond comuniştii au înfiinţat în anul 1922 clubul A.M.E.F. Reşiţa (Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică), care s-a autodizolvat din lipsa de aderenţi şi rezultate în anul 1924 şi A.S.M. Reşiţa (Asociaţia Sportivă Muncitorească) înfiinţat în anul 1940 care a avut aceeaşi soarta patru ani mai târziu.
Astfel echipa de fotbal a activat până în anul 2005 doar la nivelul ligii a IV-a, an în care a promovat în Liga a III-a, după 70 de ani. In acelasi an retrogradeaza dupa care revine in editia 2009-2010 in Liga 3.

     Proaspăta divizionară C, Muncitorul Reşiţa a revenit în liga a treia, seria C5. Echipa este cunoscută reşiţenilor sub titulatura de „gospodarii”. În ediţia 2005-2006 echipa a activat în seria C7, ca satelit al defunctei FCM Reşiţa. Tocmai acest lucru a dus, la clasarea pe ultimul loc al turului cu numai 5 puncte. În retur, finanţatorii echipei, nimeni alţii decât angajaţii societaţilor AquaCaraş şi Prescom (ultima de transport local şi salubritate) au decis ca salvarea echipei să se facă cu antrenor şi forţe proprii, nu cu jucătorii mercenari, care nu prindeau lotul de optspezece al FCM-ului. Cu antrenorii Viorel Lolea (principal) şi Adrian Cîrjan (secund) şi cu jucători proprii, echipa a adunat 26 de puncte fiind la un pas să se salveze în dauna Gloriei Arad, echipa de pe locul 9 (33 de puncte).
     De la instalarea lui Viorel Lolea, ex-goalkepper al gospodarilor, Muncitorul s-a clasat mereu pe podiumul ligii a patra Caraş, obiectivul declarat al echipei fiind promovarea. La finele ediţiei de campionat 2008-2009, Muncitorul Reşiţa a ocupat locul secund la zece puncte de prima clasată, Berzobis Berzovia. Aceasta din urmă, deşi campioană, la data barajului de promovare în liga a a treia ce s-a disputat la Arad cu campioana judeţului Alba Iulia, Minaur Zlatna, nu era constituită ca şi club sportiv. Cum FRF a permis ca la meciurile de baraj să joace echipele campioane, Muncitorul a demonstrat încă odată de ce s-a autointitulat „campioana morală” a seriei cărăşene.

Stadion

Stadion "Muncitorul" din cartierul "Lend"

http://www.stadiumromania.blogspot.com/

De a lungul timpului Clubul Sportiv Muncitorul Reşiţa secţia fotbal a activat pe următoarele terenuri:

1911-1916 - terenul situat unde astăzi este colonia Oltului

1916-1922 - terenul situat în Mociur unde astăzi este baza de transport auto a UCMR

1923-1928 - terenul unde astăzi sunt blocurile de pe strada Fântânilor, lângă Gara de Sud

1928-1950 - terenul unde astăzi este amplasată Universitatea Eftimie Murgu

1950-1958 - terenul unde astăzi sunt garajele auto Prescom

1959-1960 - pe terenul Olimpia, unde astăzi este Grupul Şcolar Siderurgic

1961-1988 - pe terenul din cartierul Doman

1988-1991 - pe terenul de zgură din Valea Domanului

1992-1993 - pe terenul Izvor din Bocşa

1993-1995 - pe terenul din Caraşova

1996 şi până în prezent pe terenul Muncitorul din cartierul Lend.

Echipa

Clubul Sportiv Atletic Club Universitatea Arad

Denumire: Clubul Sportiv Atletic Club Universitatea Vasile Goldiş Arad

Anul infiintarii: 1995

Culorile clubului: alb-albastru

Stadion: Motorul

Capacitate stadion: 2.500 locuri

Adresa clubului: Calea Timişorii, nr. 50, Arad

Denumiri anterioare:

ACU Arad este un club de fotbal din Arad, România care evoluează în Liga a III-a, retrogradând în sezonul 2008-2009. Cele mai mari performanţe ale echipei sunt locul 13 în Divizia B la finele sezonului 2003-2004 şi participarea în şaisprezecimile Cupei României în 2003-2004 şi 2007-2008. Clubul a cărui culori sunt alb albastru, îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Motorul din Arad.

Istoric

ACU Arad a luat fiinţă în anul 1995, activând sub mai multe denumiri în Divizia D. În 2000 echipa a promovat pentru prima dată în eşalonul al treilea. După trei sezoane petrecute în Divizia C, a promovat în eşalonul al doilea. Cu antrenorul Marcel Coraş pe banca tehnică, ACU Arad a ocupat la finele sezonului 2003-2004 locul 13 în seria a treia a Diviziei B. Anul următor avea să aducă retrogradarea echipei, aceasta terminând campionatul pe locul 17. Declinul a continuat şi în sezonul 2005-2006 când, sub conducerea antrenorului italian Gian Pio del Monaco, ACU Arad a retrogradat in Divizia D. Clubul arădean a găsit un club dispus să îşi vândă locul în liga a treia, astfel că universitarii au continuat să joace în Divizia C şi în sezonul următor când au terminat campionatul pe locul 10. În sezonul 2007-2008 au fost aduşi la echipă antrenorul Mihai Roşca şi mai mulţi jucători cu experienţă Liga a II-a şi Liga a III-a. ACU a terminat campionatul pe locul 2, în spatele Unirii Sânnicolau Mare. Astfel, echipa a fost nevoită să joace două meciuri de baraj împotriva echipelor Gaz Metan Craiova şi Avântul Reghin. După un egal cu Avântul Reghin, arădenii au învins echipa din Craiova, această victorie aducându-le promovarea în Liga a II-a. În sezonul 2008-2009 al Ligii a II-a, ACU Arad a retrogradat în Liga a III-a.

Palmares

• Cupa României

              o şaisprezecimi (2003-2004, 2007-2008)

• Liga a II-a

             o locul 13 (2003-2004)

• Liga a III-a

            o locul 3 (2002-2003)

            o locul 2 (2007-2008)